Dar până la această bătălie să vorbim puțin despre finala dramatică a acestui turneu. Rareș Sinca s-a impus în decisivul finalei împotriva lui Mario Păun cu scorul de 3-2, însă nu fără emoții. După un break de 38 de puncte, Rareș părea că se îndreaptă rapid către linia de sosire, însă Mario nu a fost de acord și a reușit să revină spectaculos prin realizarea a două snookere la bila albastră. În final o lovitură de siguranță executată greșit de Mario i-a permis lui Rareș să introducă bila albastră în buzunar și astfel să își apere titlul cucerit anul trecut.
Rareș Sinca, vechiul și noul câștigător de la Turneul Campionilor
„În primul rând vreau să îl felicit pe Mario pentru evoluția impresionantă din acest turneu. Sunt convins că nu mai este mult până când va câștiga primul turneu la RST. În al doilea rând sunt foarte fericit pentru că am încheiat anul competițional cu o victorie într-un turneu atât de dificil. De când s-a născut fetița mea mi-am dorit să ajung cu un trofeu acasă și acum am reușit.
Pe această cale, în calitate de președinte al RST, vreau să mulțumesc tuturor partenerilor noștri, Eurosport, Simigeriile Luca, Indaco, Lege 5, Robidan Romconstruct, Bivolul, Roxer, Bologna Service, Tiffany Art, fără de care nu am fi avut un sezon așa frumos. Totodată vreau sa menționez și câteva nume care au sprijinit în mod voluntar și necondiționat activitatea RST: Bogdan Gamaleț (arbitru, antrenor WPBSA și ofițer de presă RST), Narcis Sofrone (director de turneu RST), Horia Cîmpeanu (manager departament tehnic transmisie RST), Răzvan Sdrobiș (comentator RST), Mihai Tărăboanță (președinte club de snooker Black Pot Brașov), David Attila și Sorin Crăciun. În final vreau să îi anunț pe iubitorii de snooker din România și nu numai, că sezonul următor va fi și mai interesant în materie de premii și competiții organizate.” a declarat Rareș la interviul după finala disputată.
Revenind la bătălia pentru premiile speciale destinate break-urilor realizate în acest an, Babken a reușit cel mai mare break al sezonului cu o superbă reușită de 104 de puncte în semifinala împotriva lui Mario Păun. Motivat de această reușită a lui Babken, Rareș a reușit nu mai puțin de 6 break-uri de peste 50 de puncte în acest turneu (77, 75, 65, 62, 56, 53), câștigând astfel premiul pentru cele mai multe break-uri +50 puncte (10 break-uri).
Și proaspătul campion al sezonului RST 2021, Babken Melkonyan a oferit câteva cuvinte la festivitatea de premiere: “Câștigarea Clasamentului General RST 2021 a fost scopul meu și sunt mulțumit ca am reușit să fiu competitiv și într-o altă disciplină. A fost o experiență utilă. A fost plăcut să văd câțiva juniori care au progresat foarte repede pe parcursul anului competițional, acest lucru s-a văzut și în rezultatele lor. Felicitări organizatorilor”
Rezultatele turneului și performanțele realizate la acest turneu le puteți accesa intrând pe www.snookerbucuresti.ro . De asemenea meciurile pot fi revăzute accesând canalul de Youtube al RST SNOOKER CLUB.